TELEFONUL!

Promisesem acum cateva zile ca voi incheia postarile ocazionate de campania EuroGSM si Blogal Initiative cu o postare dedicata telefonului care a fost pentru multa vreme un standard in materie de telefoane mobile: Nokia 5110. La inceputul anilor 2000 acest telefon era un must-have: solid, semnal impecabil, display grafic (chiar daca monocrom), personalizabil (la nivelul la care putea fi inteleasa personalizarea in acele vremuri). In Romania cred ca unul din 3 utilizatori de telefonie mobila avea sau visa la un 5110. De fapt... cred ca numele "5110" era la fel de cunoscut ca si "Nokia", de cele mai multe ori firma producatoare fiind exclusa din discutia despre telefon ca fiind neimportanta. Telefonul in sine era suficient de cunoscut incat sa nu mai fie nevoie de detalii privind producatorul.

Dar sa prezentam "vinovatul" pentru o adevarata isterie: . Credeti-ma, era un telefon MARE! Si la propriu si la figurat. Daca nu ar fi avut profilul acela curbat ar fi putut fi folosit de rigla. De uitat.... greu ai fi putut uita ceva ce cantarea cat el! Insa bateria tinea mult, aveai semnal in orice hruba si il puteai personaliza cu sunete, wallpaper-uri, feţe. Ii puteai modifica dimensiunea fontului si mesajul de intampinare. De fapt a fost telefonul care m-a determinat sa cumpar un cablu de date ca sa pot sa ii incarc wallpaper-uri si ringtone-uri. Am cumparat telefonul de la un bun prieten cand am ramas fara Ericsson-ul A2628 de care v-am povestit anterior. Era destul de depasit moral chiar si pentru acele vremuri, insa era telefonul pe care mi-l dorisem multa vreme. Exista legenda ca putea fi folosit si ca detector de radar, fapt pe care nu am avut ocazia sa il infirm sau confirm. Oricum, avea un meniu "secret" stufos, pe care evident ca l-am butonat. Afisa o groaza de informatii, din care incercam sa deduc cate ceva. A fost telefonul pe care cred ca l-am iubit cel mai mult. Poate ca din cauza ca a fost telefonul pe care intr-adevar mi l-am dorit. Daca ma uit in urma cred ca am folosit Siemens-ul C25 mai multa vreme. Insa de dorit mai mult mi-am dorit acest 5110. Cred ca ii schimbam saptamanal wall-ul. La un moment dat nu mai stiam cum suna la cat ii frecasem ringtone-urile. Daca imi aduc aminte bine cred ca ma apucasem sa ma joc cu un editor grafic ca sa ii creez propriul logo. Oricum, de muncit m-am muncit cu el! Si l-am si plimbat! Am vazut impreuna muntii, marea, facultatea, serviciul. Ehh.. ce vremuri!

Dar ca orice lucru frumos, idila mea cu Nokia 5110 avea sa se sfarseasca la un moment dat. Nu s-a intamplat brusc. La inceput bateria a capatat un joc care facea ca uneori, rar totusi, sa mi se inchida telefonul. Bine, nu era o drama deoarece puteam sa spun ca "s-a inchis telefonul" cand vroiam sa justific faptul ca nu am raspuns. Apoi, in ciuda robustetii sale, socurile incasate si-au spus cuvantul: uneori difuzorul incepea sa vibreze. Dar ii treceam cu vederea si aceasta problema, pentru ca era The One. Dragostea dintre noi a rezistat si cand faimoasa si durabila baterie a inceput sa dea semne de oboseala: eram avertizat ca nu mai are energie si inainte sa apuc eu sa pun in garda persoana cu care vorbeam conversatia se termina brusc prin inchiderea totala a telefonului. Insa a fost un lucru pe care nu l-am putut trece cu vederea: l-am scapat odata direct in antena. Iar cand antena rigida s-a transformat intr-un fir atarnator am inteles ca e momentul sa il schimb-evident, tot cu un Nokia, ca 5110-le a fost cea mai buna reclama pe care si-a putut-o face producatorul finlandez! Ei... ce vremuri! Uitandu-ma la telefonul meu actual, cu ecran tactil, color, cu memorie si procesor mai mari si mai puternice decat primul meu calculator desktop, cu functii GPS, multimedia, office si cate si mai cate incep sa cred ca a trecut o vesnicie de la acele timpuri! Si nu pot decat sa le multumesc celur de la EuroGSM ca mi-au dat ocazia sa imi reamintesc de vremea cand eram student si priveam telefonul mobil ca pe ceva care ma reprezenta, nu ca pe o unealta, ca acum. Inca odata... Multumesc!

PS: si sper ca nu am fost plictisitor cu nostalgiile mele.