TELEFONUL!

Promisesem acum cateva zile ca voi incheia postarile ocazionate de campania EuroGSM si Blogal Initiative cu o postare dedicata telefonului care a fost pentru multa vreme un standard in materie de telefoane mobile: Nokia 5110. La inceputul anilor 2000 acest telefon era un must-have: solid, semnal impecabil, display grafic (chiar daca monocrom), personalizabil (la nivelul la care putea fi inteleasa personalizarea in acele vremuri). In Romania cred ca unul din 3 utilizatori de telefonie mobila avea sau visa la un 5110. De fapt... cred ca numele "5110" era la fel de cunoscut ca si "Nokia", de cele mai multe ori firma producatoare fiind exclusa din discutia despre telefon ca fiind neimportanta. Telefonul in sine era suficient de cunoscut incat sa nu mai fie nevoie de detalii privind producatorul.

Dar sa prezentam "vinovatul" pentru o adevarata isterie: . Credeti-ma, era un telefon MARE! Si la propriu si la figurat. Daca nu ar fi avut profilul acela curbat ar fi putut fi folosit de rigla. De uitat.... greu ai fi putut uita ceva ce cantarea cat el! Insa bateria tinea mult, aveai semnal in orice hruba si il puteai personaliza cu sunete, wallpaper-uri, feţe. Ii puteai modifica dimensiunea fontului si mesajul de intampinare. De fapt a fost telefonul care m-a determinat sa cumpar un cablu de date ca sa pot sa ii incarc wallpaper-uri si ringtone-uri. Am cumparat telefonul de la un bun prieten cand am ramas fara Ericsson-ul A2628 de care v-am povestit anterior. Era destul de depasit moral chiar si pentru acele vremuri, insa era telefonul pe care mi-l dorisem multa vreme. Exista legenda ca putea fi folosit si ca detector de radar, fapt pe care nu am avut ocazia sa il infirm sau confirm. Oricum, avea un meniu "secret" stufos, pe care evident ca l-am butonat. Afisa o groaza de informatii, din care incercam sa deduc cate ceva. A fost telefonul pe care cred ca l-am iubit cel mai mult. Poate ca din cauza ca a fost telefonul pe care intr-adevar mi l-am dorit. Daca ma uit in urma cred ca am folosit Siemens-ul C25 mai multa vreme. Insa de dorit mai mult mi-am dorit acest 5110. Cred ca ii schimbam saptamanal wall-ul. La un moment dat nu mai stiam cum suna la cat ii frecasem ringtone-urile. Daca imi aduc aminte bine cred ca ma apucasem sa ma joc cu un editor grafic ca sa ii creez propriul logo. Oricum, de muncit m-am muncit cu el! Si l-am si plimbat! Am vazut impreuna muntii, marea, facultatea, serviciul. Ehh.. ce vremuri!

Dar ca orice lucru frumos, idila mea cu Nokia 5110 avea sa se sfarseasca la un moment dat. Nu s-a intamplat brusc. La inceput bateria a capatat un joc care facea ca uneori, rar totusi, sa mi se inchida telefonul. Bine, nu era o drama deoarece puteam sa spun ca "s-a inchis telefonul" cand vroiam sa justific faptul ca nu am raspuns. Apoi, in ciuda robustetii sale, socurile incasate si-au spus cuvantul: uneori difuzorul incepea sa vibreze. Dar ii treceam cu vederea si aceasta problema, pentru ca era The One. Dragostea dintre noi a rezistat si cand faimoasa si durabila baterie a inceput sa dea semne de oboseala: eram avertizat ca nu mai are energie si inainte sa apuc eu sa pun in garda persoana cu care vorbeam conversatia se termina brusc prin inchiderea totala a telefonului. Insa a fost un lucru pe care nu l-am putut trece cu vederea: l-am scapat odata direct in antena. Iar cand antena rigida s-a transformat intr-un fir atarnator am inteles ca e momentul sa il schimb-evident, tot cu un Nokia, ca 5110-le a fost cea mai buna reclama pe care si-a putut-o face producatorul finlandez! Ei... ce vremuri! Uitandu-ma la telefonul meu actual, cu ecran tactil, color, cu memorie si procesor mai mari si mai puternice decat primul meu calculator desktop, cu functii GPS, multimedia, office si cate si mai cate incep sa cred ca a trecut o vesnicie de la acele timpuri! Si nu pot decat sa le multumesc celur de la EuroGSM ca mi-au dat ocazia sa imi reamintesc de vremea cand eram student si priveam telefonul mobil ca pe ceva care ma reprezenta, nu ca pe o unealta, ca acum. Inca odata... Multumesc!

PS: si sper ca nu am fost plictisitor cu nostalgiile mele.

Regele suedez

Va scriam in post-ul anterior despre concursul EuroGSM si Blogal Initiative, cel premiat cu un Kindle. Si in timp ce reciteam cele scrise despre Siemens-ul C25, primul telefon mobil care mi-a intrat pe mana, mi-am amintit si despre celelalte telefoane avute in perioada in care telefonul mobil era o "caramida" cu ecran monocrom, fara camera foto si alte "fitosenii".

Asa ca azi va voi povesti despre primul telefon cumparat pe numele meu. Povestea incepe undeva intr-o toamna, prin 2001 sau 2002. Oricum, se apropia ziua mea iar ai mei au zis ca nu mai e cazul sa depind de telefonul de la job care si asa devenise incert daca il voi mai putea detine sau nu. Asa ca intr-o dupa-amiaza ne-am indreptat spre un magazin GSM si am studiat ofertele. Mi-a sarit in ochi un Ericsson (pe vremea aia Sony nu intrase in parteneriat cu firma suedeza): A2628. Adica asta: . Pe vremea aia acesta era deja un telefon din alta clasa decat Siemens-ul meu: avea agenda mai mare, ecran grafic, bateria sustinea pana la 6 ore de convorbire, sunete polifonice. Deja nu mai era vorba de primul telefon, stiam ca vreau mai mult! Era cam mare si greu, insa pretul era decent (fata de, ati ghicit, Nokia 5110). Asa ca l-am luat. Era primul telefon pe care il puteam numi cu mandrie AL MEU!

In prima saptamana deja ii citisem secretele, ma jucasem cu contrastul display-ului folosind meniul de service, ce sa mai... eram un entuziast! Era cam caramida, asa ca il tineam in buzunarul de la piept al gecii. Dar era tare bun: m-a prins ploaia cu el, nici nu i-a pasat! M-am dus pe munte cu el, aveam semnal unde nu mai avea nimeni! Avea JOCURI, deci nu ma plictiseam cand aveam de asteptat! Mama zicea ca sunt obsedat si ca nu ma las pana nu il stric! Sapam pe internet dupa coduri, ringtone-ui si wallpaper-uri, cautam site-uri care sa imi trimita gratuit (prin SMS) ringtone-uri... ce sa mai...era o cursa nebuna! Ma atentiona dimineata ca bateria e pe duca si totusi puteam sa vorbesc (rezonabil) toata ziua pentru ca seara cand il aduceam "la baza" la incarcat sa fie inca operational.

Din nefericire distractia a durat putin, pentru ca, asa cum ziceam mai sus, tineam telefonul in buzunarul gecii. Asa ca, intr-o seara, telefonul meu si-a schimbat proprietarul. A fost un moment de soc si groaza, urmat de regrete care m-au facut sa strang din dinti si sa cumpar al treilea (si ultimul) telefon monocrom. Dar despre el in episodul 3 al foiletonului dedicat istoriei GSM...

incursiune in trecut

Ei, dragi cititori..... EuroGSM aniverseaza 15 ani de activitate! Si cum poti aniversa mai bine un distribuitor de GSM decat facand o incursiune in istoria GSM-ului? Ei s-au gandit la o tombola cu un premiu care mie, cititor "inrait", mi-a facut inima sa bata mai rapid: un Kindle! Dar nu premiul e important aici, ci tema concursului cu acest premiu: primul GSM! Asa ca mi-am adus aminte de vremuri demult apuse... Daca dam praful de pe amintiri de demult ... adica prin 1999-2000. Eram angajat de putin timp, pe un salariu minuscul. In acelasi timp eram si student, asa ca imi imparteam ziua intre serviciu si facultate. In principiu job-ul nu era obositor, insa apareau si cazuri in care chiar era nevoie de mine la munca si ar fi trebuit sa las facultatea si alte activitati studentesti si sa trec pe plantatie. Telefonia mobila era la inceputuri, insa firma a considerat ca sunt necesare cateva telefoane. Si eu am fost printre fericitii cadorisiti cu unul dintre aceste telefoane. Daca ati putea sa va inchipuiti ce mandru eram de telefonul meu: un Siemens C25 ca cel din poza!

Eram tare mandru de el! Era usor si micut, nu greu si butucanos precum concurentul Nokia 5110! Bateria tinea cam tot atat de mult, functiile erau reduse la minim. Insa eram printre cei putini care aveau telefon! Mi-era ciuda uneori ca doar colegul si prietenul meu de facultate mai avea mobil in gasca mea, asa ca nu aveam ocazia sa arat "bijuteria"! Nu stia ce sunt alea ringtone-uri downloadabile, habar n-avea de wallpaper, agenda era minuscula (8-OPT!!!! numere, dar la costurile telefoniei din momentul acela, prohibitive fata de cele de acum, nu multi isi permiteau mobil iar convorbirile catre alte retele erau extrem de scumpe) insa avea cele cateva functionalitati de baza ale telefonului mobil: antena puternica inclusiv pe coclauri, bateria tinea o saptamana si -lucru greu de ignorat pentru cineva cu veniturile mele- puteai trimite si primi SMS-uri care erau ceva mai ieftine. Am frecat netul o saptamana dupa ce l-am primit ca sa vad cum pot sa-l exploatez la maximum. Am gasit melodii pe care puteai sa le "compui" pe telefon, m-am convins ca nu pot pune wallpaperuri, am inventariat cunostiintele care ar fi putut avea "celular", am cautat coduri de deblocare. Ehh.. vremuri! Am plimbat telefonul ala prin Iezer, prin Bucegi, prin Fagaras! Cand plecam cate o saptamana mama era cea mai fericita: stia ca ma poate suna oricand ca sa afle daca sunt OK. Telefonul mai e si acum pe undeva prin cutiile de jucarii ale copiilor. Si cred ca daca i-as pune un acumulator nou si o cartela si acum ar merge! Ce sa mai.... supertelefon!!!