09 decembrie 2012
Nevroze postelectorale
Aveam in liceu un profesor de istorie care avea ceva ce pentru mintile noastre de atunci era o obsesie: la inceputul fiecarei ore cerea ca pe tabla sa fie scris "Cine nu cunoaste istoria risca sa repete greselile inaintasilor". Atunci ii uram obsesia. Insa acum nu pot spune decat "Chapeau, Domnule Profesor Popescu!".
Tocmai s-au incheiat alegerile pentru parlamentul 2012-2016. Rezultatele nu ma surprind, deoarece se stia de mult ca la alegerile astea PDL-ul (rebotezat ARD alaturi de defunctul PNTCD si obscurul FC) nu are nici-o sansa reala. De fapt, ca sa fiu sincer, campania asta electorala mi s-a parut fara vana tocmai din cauza faptului ca rezultatele se cam intuiau.
Asta-seara am vazut resultatele sondajului de opinie final. Care rezultate sper sa fie foarte aproape de final. In rezumat PSD-ul si PNL-ul au obtinut 62% din mandate, iar ARD-ul a obtinut 22%. Surpriza cea mare este astensiunea PPDD-ului cu 11%. Si acum sa ajung la citatul de mai sus. PSD-ul a pierdut alegerile anterioare din cauza lui Adrian Nastase, Mitrea, samd, PDL-ul a pierdut alegerile astea din cauza celor cu care a defilat: Rizi, Udrea, Boc, etc. PDL-ul nu a inteles nimic din istoria PSD-ului. La fel cum PSD-ul nu a inteles nimic din istoria PDL-ului. Deja a inceput sa se comporte ca si cand Romania ar fi mosia proprie. Si nici noi nu am inteles nimic. De fiecare data in alegeri am votat intr-atat de emotional incat am pasat puterea absoluta in mainile celor care s-au aflat anterior in opozitie, uitand ca democratia are drept caine de paza nu puterea, ci opozitia. Si ca o opozitie slaba inseamna o putere care poate face orice doreste fara a se teme ca o initiativa proasta va fi sanctionata de opozitie.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu