700 de lei

Ieri am fost sa imi iau bilete la teatru. Am ajuns la casierie la pranz si am nimerit peste o casierita care se plictisea in lipsa de clientela, asa ca avea chef de vorba. Femeie pe la 50 si de ani, de la care am aflat ca are trei copii. Doi dintre ei au terminat deja facultatea si au intrat in campul muncii. La irlandezi, ca la noi nu e nevoie de ei. Al treilea e inca in tara, fiind inca student. Cei doi plecati nu au de gand sa se intoarca, pentru ca aici ar muri de foame. Prefera sa ramana acolo, sa munceasca pentru o tara care nu e a lor si sa trimita bani parintilor aflati in tara. Care lucreaza si se roaga ca acolo sa le mearga in continuare bine copiilor, ca sa aiba si ei ce manca in tara. Repet, parintii lucreaza aici. Mama are un salariu "nesimtit" de 700 de lei. Probabil inainte de taierile de 25% primea 900 de lei, salariul imens al unei persoane cu responsabilitate, care lucreaza cu bani in fiecare zi. Al unei persoane care depinde de copiii care muncesc dincolo pentru a trece cu bine si de iarna asta. Nu e vorba de un asistat social, care traieste pe banii statului. Asta e venitul unui angajat care pleaca dimineata de acasa si vine seara, care trebuie sa poarte o haina decenta pentru ca se intalneste zilnic cu zeci si sute de oameni. Care trebuie sa manance, sa zambeasca, sa traiasca. Ca la acest salariu urias putin probabil sa mai citeasca ceva, sa iasa la un restaurant macar odata pe luna, sa se rasfete la un salon de frumusete macar odata pe an. Asta e Romania, domnilor si doamnelor, nu cea a posetelor de 5000 de euro si a pantofilor pe masura!