Din cand in cand ma mai uit la stiri. Si tot sunt bombardat cu informatii despre noi arestari in cazuri de coruptie la nivel inalt. Si ca tot romanul care se pricepe la politica, am ajuns si eu la niste concluzii. Care concluzii duc la impartirea functionarilor de nivel inalt la stat in doua categorii:
- hotul sarac. Asta stie de ce a ajuns in functie cheie; fura pentru ca poate. Da si altora ca sa le inchida gura sau pentru ca le este dator, dar scopul lui este ca in anii de mandat sa faca avere. Din aceasta categorie fac parte toti aia care in 3-4 ani aduna averi devlarate cat nu pot aduna din salariu in 100 de ani. Majoritatea sunt fie tampiti, fie impertinenti, fie ambele. In capul lor faptul ca au strans averi cat nici daca ar manca din pomana nu ar putea e perfect justificat.
-hotul om de afaceri. Daca prima categorie e cretina, asta e doar impertinenta. Are impresia ca faptul ca renunta (evident, de fatada) pentru 3-4-5 ani la afaceri de succes ii transforma in eroi. Nu, ii transforma in tupeisti. Ca daca nu ar fi tupeisti ar fi imbecili patentati. Cine dracu sa ii creada ca ar vinde in pierdere o afacere pentru a sta pe un salariu cel mult decent la stat?!
In concluzie.... Romanii sunt un neam de prosti daca asculta balivernele alora din partide (nu de la un partid anume) si cred acele baliverne. Dar la cat public fidel aduna la un loc antena 3, romaniatv si realitatea...prosti da' multi!

Omul e natural prost

Da, imi asum aceasta afirmatie! Da, omul e nascut ca sa fie prost. Ca sa nu mai fie prost trebuie sa munceasca, sa studieze, sa faca analogii si sa traga concluzii. Si cand nu poate trage singur concluzii sa discearna intre ale altora, bazandu-se pe prea rarul bun-simt. Adica trebuie sa depuna un efort incomparabil mai mare decat cel necesar pentru a sta cu gura cascata si cu o picatura de saliva scurgandu-se in barba privind la TV.
E la moda acum sa vorbesti despre conspiratii. Avem Noua Ordine Mondiala, Illuminati, Codex Alimentarius, masoneria, Grupul Bilderberg. Toti vor sa conduca turme de oi automultumite, hranite cu gunoi. Sau cel putin sustin cei mai vocali dintre adeptii conspirationismului. Nu neg ca pe undeva faptele pot duce spre aceasta concluzie, insa de aici si pana la a respinge orice progres pentru a nu ingrasa niste presupuse aliante mi se pare cel putin exagerat.
DAR:
- vaccinarea (ca de aici a plecat imboldul meu de a scrie acest post) a salvat probabil milioane de oameni pana acum. Sa negi acest lucru mi se pare stupid. Sa refuzi vaccinarea pentru boli care au facut ravagii in trecut doar pentru ca exista o sansa de 1 la mie sa apara efecte adverse e ca si cand ai refuza sa mai mergi cu masina, trenul si avionul  pentru ca se pot intampla accidente. Culmea e ca argumentele inamicilor vaccinarii sunt preluate din surse pseudo-stiintifice care se preiau una pe alta, fara a putea fi identificata sursa primara si fara argumente (studii, statistici comparate, etc). Culmea culmilor e ca parintii decid pentru copii daca acestia vor fi sau nu expusi riscului. Regele acestor culmi este faptul ca acesti oameni traiesc, mananca si emana imbecilitati si datorita vaccinarilor de care au avut parte in copilarie. Citeam unul dintre cele mai folosite argumente: continutul de aluminiu si mercur din vaccinuri. Acum nu pot spune cat aluminiu o fi in vaccinurile alea (desi sunt unii care se jura ca n-ar fi sau ar fi in cantitati infime), insa as putea paria ca se transfera mai mult aluminiu in organism cand incalzesti o caserola de semipreparat la microunde sau cand faci un peste la cuptor invelit in folie de aluminiu alimentar. Cat despre mercur...pestele cred ca poate fi considerat o bomba cu mercur fata de vaccinuri! Personal sunt convins ca in fata unui individ cu idei putine si fixe e inutil sa aduci argumente care sa il contrazica, insa as impune o regula simpla: daca nu te vaccinezi devii automat o non-prioritate in situatia in care decizia ta iti afecteaza sanatatea, astfel incat la primire urgente tu vei fi ultimul preluat. Intotdeauna!
- hypermarketurile sunt locul in care oamenii isi fac cumparaturile odata pe saptamana si cumpara tot ce au si nu prea au nevoie. Da, este un pocket killer. Da, este plin de junk food. Da, scoate de pe piata buticarii. DAR daca plangi de mila buticarului care ia PET-ul de cola la 5.5 lei si il vinde cu 7.5 lei la 300m distanta de hypermarketul de unde l-au cumparat mi se pare exagerat! Vai, se duc pe pustie buticurile! Ei, si?! intreb eu. Ce gasesti la butic si nu gasesti la hypermarket? Va spun eu: nimic! Ba dimpotriva, la hypermarket ai de unde alege! Vai, ca sunt ucisi micii producatori! Pai sunt ucisi, ca preturile lor nu au nicio justificare! "Taranul" care vinde pe marginea drumului are preturi mai mari decat cel care vinde la taraba in piata desi nu are costuri de transport, masa si chirie. Marfa lui e proasta, fara niciun fel de verificare fitosanitara, vanduta in conditii dubioase. Daca ar fi seriosi s-ar asocia in ferme de dimensiuni decente, din care pot livra cantitati mari si la preturi convenabile, vandute in magazine proprii. Hypermarketurile au nevoie de stocuri constante, nu pot sa se incurce cu o tona de varza palita. Sunt inca convins ca daca brazilianul isi permite sa vanda legume la un pret suficient de mic incat hypermarketului sa ii convina sa care marfa jumatate de glob atunci si autohtonul poate face ceva in acest sens. Daca vrea. Ia cautati cu privirea placutele alea pe care scrie "adaos comercial intre x si y %". Va spun eu ca acolo pe unde mai apar y>=200% ! Credeti ca adaosul ala se face pe criterii geografice?! Nu, bai, buticul de la colt traieste doar ca sa am de unde lua cola si tigari cand mi-e lene sa ma duc pana la hypermarket! Mai mult, buticurile sunt raiul evaziunii fiscale. Mici. Da' mici si multi.

Femei, femei...

OK....
Dupa o pauza incredibil de lunga mi-am adus aminte de blogul asta. Nu ca nu as fi avut ce scrie in secolul care a trecut de la ultima postare, ci din doua motive:
1. sunt de o puturosenie jenanta
2. un post scris la un moment dat (cel mai probabil pe vremea tulburelului, ceea ce aduce o -incorecta-explicatie) a ramas nepublicat. si cum eu sunt senil... am reusit sa il sterg acum 5 minute. Dar voi incerca sa reproduc ideile din acel post.
Comentam tendintele in moda ale doamnelor si domnisoarelor, deci sunt un "trendsetter" :))
Am avut (ne)placerea de a vedea doamne si domnisoare purtand fuste mai mult sau mai putin scurte, insa acum ma refer la fustele considerate indecente... pe vremea bunicii. Adica alea care se termina cu minim o palma deasupra genunchiului. Asta nu ar fi rau, ba fetisistul din mine e fericit, mai ales daca detinatoarea a defrisat respectivele picioare si a asortat si un dres la tinuta. E rau cand respectiva fusta vine insotita de incaltari fara toc, de ai impresia ca fundul detinatoarei se va freca de borduri. Nu, dragelor, faceti si voi efortul sa purtati ceva elegant. Da, stiu, multe lucrati cate 10 ore, urcati si coborati scari, vi se umfla picioarele samd. Dar la birou veti sta cu picioarele sub birou, nu se supara nimeni daca va luati o pereche de incaltari comode pentru locul de munca. Insa pe strada fiti DOAMNE.
Am inceput cu cel mai des intalnit fenomen, fusta scurta si "balerinii" (sau alte orori asemanatoare). Ca sa raman in zona fustelor scurte, exista doua categorii de femei care ar trebui (asta e teorie, in practica parca astea sunt cele care abuzeaza de democratie) sa fuga de acest articol vestimentar: grasele si aschilopaticele. Aschilopaticele... sa mor eu daca stiu de ce insista sa poarte fuste. Sau haine stramte. Nu stiu ce vad ele sexy la un schelet ambulant, dar va dau scris ca minim 9 din 10 barbati nu apreciaza la o femeie articulatiile scoase in evidenta. Asadar va rog eu, renuntati la combinatia fusta scurta+dres sau blugi strech sau colanti. Categoria opusa si din nefericire mult mai prezenta (e drept, e greu sa ignori o astfel de prezenta) este cea a graselor. Astea cred ca si-au comandat oglinzi cu efect de micsorare, ca altfel nu le pot intelege tupeul de a purta niste haine care cand nu paraie pe ele fac sute de colacei si covrigei. In ultima vreme imi tot zgarie retina grasele alea care se avanta in fuste de blugi care se termina cam cu o palma mai jos de zona geografica care ar trebui sa reprezinte fundul, expunand niste jamboane care ar starni respectul profesional al oricarui macelar. Si pentru ca imaginea sa fie completa, respectivele jamboane sunt adunate in niste colanti decolorati in zonele de stres maxim ale materialului.
Si cum trecem dintr-una intr-alta, iata ca ajungem la problema dresurilor....Fetelor, sunt convins ca ati vazut diferite specii de papagali. Sunt superbi, insa stau in cusca, nu se vantura pe strada. Sunt convins ca va place verde/roz/ciclam/oranj. Insa astea sunt culori de haine, nu de accesorii de genul ciorapilor. Ca o femeie cu ciorapi roz...nu poate sa imi sugereze decat un flamingo. Si barbati zoofili... sunt mai putintei.
Si revenind la fuste, ajungem la marele meu of: fustele alea pana in pamant, eventual asortate cu batic cernit si mutra stearsa! Sa le spuna cineva toantelor alora ca la 20 de ani natura ti-a dat toate atuurile pentru a atrage sexul opus, nu sa il faci sa fuga la dracu'n praznic. Si ca la varsta aia singurul pacat mai serios e ca ai copiat la examen, nu cred ca se impune o calugarie pentru asta.

Ray Bradbury

Am terminat de citit o carte pe care o pot include, alaturi de 1984-ul lui Orwell, in lista de carti care ar trebui citite de fiecare om de pe planeta asta. E vorba de Fahrenheit 451. Dar nu despre cartea in sine vreau sa vorbesc, ci despre postfata acesteia. Care mi se pare cel putin la fel de importanta, daca nu chiar mai importanta decat cartea in sine. Voi considera in continuare - poate ca ma insel - ca scopul acestei adaugiri facute chiar de autor la forma originala a cartii este de a face public un mesaj. Imi asum deci rolul de a distribui acest mesaj.

POSTFAŢĂ

NU sTIU CUM SE FACE, DAR, DE FAPT, SCRIAM UN roman de zece centi, în sensul propriu al expresiei. În primavara lui 1950 m-a costat noua dolari si optzeci de centi în monede de cîte zece ca sa scriu si sa definitivez prima versiune a romanului Omul focului, care mai tîrziu avea sa devina Fahrenheit 451.

În toti anii, începînd din 1941 pîna atunci, îmi dactilografiasem cea mai mare parte a lucrarilor prin garajele familiei, fie la Venetia, California (unde locuiam, fiindca eram saraci, nu fiindca ne-ar fi "dat mîna") sau în spatele casei în care sotia mea, Marguerite, si cu mine ne-am crescut copiii. Am fost alungat din garaj de scumpii mei copii, care se încapatînau sa vina la fereastra din spate, cîntînd si batînd în geam. Ca tata, am fost nevoit sa aleg între a termina o carte si a ma juca cu fetitele. Bineînteles, am ales joaca, ceea ce a periclitat veniturile familiei. Trebuia sa-mi gasesc un birou. Nu ne puteam permite sa avem unul acasa.

În cele din urma, am descoperit ceva potrivit, un birou de dactilografie la subsolul bibliotecii Universitatii din Los Angeles, California. Acolo, frumos aliniate, erau vreo douasprezece masini de scris vechi, tip Remington sau Underwood, care se închiriau cu zece centi jumatatea de ora. Bagai înauntru moneda, ceasul începea sa ticaie nebuneste, iar tu te apucai sa dactilografiezi frenetic, ca sa termini înainte sa treaca jumatatea de ora. Asadar, au existat doi factori - copiii de acasa si mecanismul de cronometrare dactilo - care m-au determinat sa devin un maniac al tastarii. Într-adevar, timpul costa bani. Am terminat prima versiune în circa noua zile. Cuprindea douazeci si cinci de mii de cuvinte si reprezenta jumatate din romanul care urma sa fie. Cînd nu investeam monede de zece centi, gata sa-mi pierd mintile în momentul în care masina se bloca (pentru ca pierdeam din timpul atît de pretios!) sau nu bagam si scoteam paginile din masina, colindam pe la etaj. Acolo ma plimbam extaziat pe coridoare si printre rafturi, atingeam cartile, luam volume din raft, le rasfoiam, apoi puneam cartile la loc, devorînd cu nesat toate lucrarile de valoare care reprezinta esenta unei biblioteci. Trebuie sa recunoasteti ca era un loc nemaipomenit ca sa scrii despre incendierea cartilor în Viitor! Atît despre trecut. Cum ramîne cu Fahrenheit 451 la ora actuala, în epoca noastra? Mi-am schimbat parerea despre ce a însemnat cartea aceasta pentru mine la începutul carierei mele de scriitor? Doar daca vreti, de fapt, sa ma întrebati daca dragostea mea pentru biblioteci a crescut si s-a intensificat, întrebare la care raspunsul e un "da" hotarît, care ricoseaza de rafturi si scutura pudra de pe obrazul bibliotecarei. De cînd am scris aceasta carte, am conceput mai multe povestiri, romane, eseuri si poezii despre scriitori decît oricare alt scriitor din cîti cunosc. Am scris poeme despre Melville si Emily Dickinson, Hawthorne, Poe, Edgar Rice Burroughs, pe parcurs l-am comparat pe Jules Verne si capitanul Nemo cu Melville si capitanul lui, la fel de bîntuit de obsesii. Am asternut în graba poezii despre bibliotecari, am calatorit cu trenul pe timp de noapte în compania autorilor mei preferati, am strabatut pustietatea continentului fara somn pîna dimineata, stînd la taclale si bînd un pahar, bînd un pahar si stînd la taclale, într-o poezie îl preveneam pe Melville sa se tina departe de uscat (niciodata nu l-a preocupat subiectul!); pe Bernard Shaw l-am transformat într-un robot, ca sa-l pot aseza confortabil într-o nava spatiala, urmînd sa-l trezesc în lunga calatorie catre Alpha Centauri, ca sa-i aud Prefetele rostite în urechea mea coplesita de încîntare. Am scris o povestire despre Masina Timpului, în care ma întorceam la capatîiul lui Wilde, Melville si Poe, ca sa-i asigur de dragostea mea si sa le încalzesc oasele în ultimele ceasuri... Dar de ajuns. Dupa cum vedeti, sînt nebunia întruchipata cînd vine vorba de carti, de scriitori si de marile silozuri în care e pastrata întelepciunea lor.

De curind, avînd în apropiere Sala de Teatru Studio din Los Angeles, mi-am rechemat din umbre personajele din Fahrenheit 451. Ce mai este nou de la ultima noastra întîlnire în 1953? i-am întrebat pe Montag, Clarisse, Faber si Beatty.

Eu i-am întrebat. Ei au raspuns.

Au scris noi scene, au dezvaluit cotloane înca nedescoperite ale sufletelor si viselor lor. Rezultatul a fost o piesa în doua acte, pusa în scena cu bune rezultate si, mai ales, cronici favorabile.

Beatty a iesit si mai mult din culise la întrebarea mea: Cum a început totul? Ce te-a facut sa iei hotarirea de a fi sef al brigazii de pompieri, incendiator de carti? Raspunsul surprinzator al lui Beatty a venit într-o scena în care capitanul îl invita la el acasa pe eroul nostru, Guy Montag. Intrînd, Montag descopera uluit mii si mii de carti care umpleau peretii bibliotecii secrete a capitanului de pompieri! Montag se întoarce si-i striga lui Beatty:

- Dar dumneata esti seful incendiatorilor! Nu poti avea carti chiar în locuinta dumitale!

La care seful, cu un zîmbet vag si detasat, raspunde:

- Nu faptul de a avea carti reprezinta un delict, Montag, ci faptul de a le citi! Da, e adevarat. Am carti, dar nu le citesc! socat, Montag asteapta explicatia lui Beatty. Nu vezi unde-i frumusetea, Montag? Eu nu le citesc niciodata. Nici macar o carte, nici macar un capitol, nici macar o pagina, nici macar un paragraf. Chiar ca-i paradoxal, nu-i asa?! Sa ai mii de carti si sa nu deschizi nici una, sa le întorci spatele la toate si sa spui: "Nu." E ca si cum ai avea casa plina de femei frumoase si, zîmbind, nu te-ai atinge... de nici una. Asadar, vezi bine ca nu sînt un infractor. Daca ma prinzi vreodata citind o carte, atunci da, poti sa ma denunti! Dar locul acesta e la fel de pur ca dormitorul imaculat al unei fete de doisprezece ani în noptile de vara. Cartile mele mor pe rafturi. De ce? Pentru ca asa vreau eu. Eu nu le întretin, nu le dau sperante nici cu mîna, nici cu ochiul, nici cu vorba. Nu valoreaza mai mult decît praful de pe ele.

- Nu înteleg cum de nu poti fi... protesteaza Montag.

- Tentat? exclama capitanul brigazii de pompieri. Oh, asta s-a întîmplat cu multa vreme în urma. Marul a fost mîncat si acum nu mai exista. sarpele s-a înapoiat la copacul lui. Gradina s-a umplut de balarii si rugina.

- Cîndva... Montag sovaie, apoi continua: Cîndva, probabil, ai iubit cartile foarte mult.

- Touche! raspunde capitanul. Lovitura sub centura. În barbie. În inima. În stomac. Oh, uita-te la mine, Montag. Sînt omul care a iubit cartile, ba nu, baiatul pasionat cîndva de ele, nebun dupa ele, care se catara pe rafturi ca un cimpanzeu înfometat. Le devoram ca pe salata, cartile erau sandvisul meu de la amiaza, gustarea de dupa-masa, cina si gustarea de la miezul noptii. Rupeam paginile, le mîncam cu sare, le muiam în sos, rontaiam copertile, întorceam capitolele cu limba! Cu zecile, cu sutele, cu milioanele. Duceam atît de multe carti acasa, încît, ani întregi am ramas cocîrjat. Filozofie, istoria artei, politica, stiinte sociale, poezie, eseuri, piese grandioase, orice, le înghiteam pe nemestecate. Apoi... apoi...

Vocea capitanului începe sa se piarda.

- Apoi? îi da ghes Montag.

- Apoi m-am lovit de viata. Capitanul închide ochii si-si aminteste. Viata. Viata obisnuita. Aceeasi dintotdeauna. Iubirea care nu a fost asa cum trebuie, visul care s-a destramat, dragostea fizica de care s-a ales praful, moartea care mi-a secerat prea curînd cîtiva prieteni care nu meritau sa piara asa curînd, uciderea unei persoane sau a alteia, nebunia cuiva apropiat, moartea lenta a unei mame, sinuciderea neasteptata a unui tata - ca un tropait de elefanti, ca un masacru savîrsit de boala. si nicaieri, nicaieri nu exista cartea potrivita, cea pe care s-o proptesti la momentul oportun în barajul pe cale sa se naruie, ca sa poti împiedica dezastrul, sa dai sau sa iei o metafora, sa pierzi sau sa gasesti o comparatie. Pe la treizeci de ani, cînd ma pregateam sa pasesc în cel de al treizeci si unulea, m-am ridicat de jos cu toate oasele rupte, cu trupul plin de julituri, vînatai sau cicatrice. M-am privit în oglinda si am descoperit un om batrîn, pierdut în spatele figurii speriate a unui tînar, am vazut acolo ura împotriva a tot si a orice -numeste un lucru la întîmplare si am sa-l blestem; atunci am deschis paginile frumoaselor mele carti din biblioteca si am gasit... ce? Ce? Ce!?

Montag ghiceste.

- Paginile erau goale?

- Ai nimerit-o! Goale! Oh, cuvintele erau la locul lor, dar îmi treceau prin fata ochilor ca un ulei fierbinte, fara sa însemne nimic. Fara sa-mi ofere nici ajutor, nici mîngîiere, nici tihna, nici adapost, nici dragoste adevarata, nici pat si nici lumina.

Montag se duce cu gîndul în trecut.

- În urma cu treizeci de ani... Ultimele biblioteci incendiate...

- Ai ghicit, încuviinteaza Beatty. Neavînd o slujba si fiind un romantic ratat sau dracu' stie ce, am facut o cerere pentru pompier categoria întîi. Primul pe scara, primul în biblioteca, primul în inima arzînda a concetatenilor lui etern învaluiti de flacari, stropeste-ma cu petrol, da-mi foc! Am încheiat prelegerea. Hai, sterge-o, Montag! Afara cu tine!

Montag pleaca, mai curios decît oricînd în privinta cartilor, deja pe cale sa devina un proscris; nu peste multa vreme va fi urmarit si aproape rapus de Dulaul Mecanic, robotul clonat de mine dupa cîinele din Baskerville al lui A. Conan Doyle.

În piesa mea, batrînul Faber - profesorul oarecum lipsit de ocupatie, care-i vorbeste lui Montag în noaptea cea lunga (prin casca radio vîrîta în ureche) - este victimizat de catre capitanul pompierilor. Cum? Beatty banuie ca Montag primeste instructiuni prin acest dispozitiv secret, i-l smulge din ureche si-i striga profesorului aflat la mare departare:

- Venim sa te înhatam! Sîntem la usa! Sîntem pe scara! Te-am prins!

Amenintarea îl sperie atît de mult pe Faber, încît inima lui cedeaza.

Idei foarte bune. Tentante chiar si acum. Am fost nevoit sa ma lupt cu mine însumi ca sa nu le introduc în aceasta noua editie a romanului.

În sfîrsit, multi cititori mi-au scris, protestînd împotriva disparitiei Clarissei si întrebîndu-ma ce s-a întîmplat cu ea. François Truffaut a fost mînat de aceeasi curiozitate si în versiunea cinematografica a romanului meu a salvat-o pe Clarisse de uitare, asezînd-o lînga Oamenii Cartilor care se ascundeau în padure si-si recitau unii altora volume întregi ca pe niste litanii. Am simtit si eu aceeasi nevoie de a o salva: în definitiv, acest personaj înrudit cu palavragiul idealist si lunatic este din multe puncte de vedere raspunzator pentru faptul ca Montag începe sa-si puna întrebari despre carti si despre ce se gaseste în ele. Asadar, în piesa mea Clarisse reapare ca sa-l întîmpine pe Montag, sfîrsit oarecum mai optimist la o carte în esenta destul de sumbra.

Totusi, romanul ramîne fidel primei sale versiuni. Nu sînt adeptul rescrierii unor lucrari din tinerete, îndeosebi cînd tînarul scriitor de odinioara sînt chiar eu. Montag, Beatty, Mildred, Faber, Clarisse, toti stau, evolueaza, intra si ies din scena la fel ca în urma cu treizeci si doi de ani, cînd i-am creionat pentru prima oara, platind cu zece centi jumatatea de ora, în subsolul bibliotecii Universitatii din Los Angeles. Nu am schimbat nici o idee si nici un cuvînt.

O ultima descoperire. Dupa cum ati vazut, îmi scriu toate romanele si povestirile într-un elan de pasiune si încîntare. Abia de curînd, aruncîndu-mi privirea pe roman, mi-am dat seama ca Montag poarta numele unei companii producatoare de hîrtie. Iar Faber, desigur, este creatorul de creioane! Ce intuitie a avut subconstientul meu ca sa-i numeasca astfel.

Fara sa-mi spuna si mie!

CODA

Cu vreo doi ani în urma am primit o scrisoare de la o tînara si solemna doamna din orasul Vassar, care îmi spunea ce mult o încîntase sa citeasca experimentul meu în mitologia spatiului, Cronici martiene.

Totusi, adauga ea, n-ar fi o idee buna ca dupa un timp sa rescrieti cartea introducînd mai multe personaje si roluri feminine?

Acum cîtiva ani am primit alte scrisori, referitoare la aceeasi scriere despre martieni, care protestau ca negrii din carte erau Unchi Tom si ma întrebau de ce nu-i mai "fasonez nitel"?

Cam tot pe atunci am primit si o scrisoare de la un alb din Sud, care opina ca înclinam sa tin partea negrilor si-mi sugera ca era cazul sa renunt la întreaga povestire. Acum doua saptamîni muntele de corespondenta primit de mine a scos la iveala un soricel de scrisoare de la o cunoscuta editura, care dorea sa publice Cornul de ceafa, într-o colectie de lecturi pentru liceu.

Povestirea vorbea despre un far care se aprindea noaptea tîrziu, de la ceea ce numeam în carte o "Lumina a Domnului". Privindu-l din perspectiva unor creaturi subacvatice, oricine ar fi simtit ca se afla în "Prezenta Lui".

Editura scosese cuvintele "Lumina Domnului" si "în Prezenta Lui".

În urma cu vreo cinci ani, editorii altei antologii scolare elaborasera un volum cu circa patru sute (numarati-le) de schite. Cum sa înghesui patru sute de schite de Twain, Irving, Poe, Maupassant si Bierce într-o singura carte?

Simplu ca buna ziua. Jupoi, scoti oasele, scoti maduva, incizezi, topesti, scrii ce ramîne si distrugi. Fiecare adjectiv care-si avea rostul lui, fiecare verb cu o miscare proprie, fiecare metafora care cîntarea mai mult decît un tintar - toate fusesera scoase din text! Fiecare comparatie care ar fi facut sa tresara buzele unui elev sub mediocru fusese eliminata! Fiecare aparteu care explica filozofia simpla a unui scriitor de elita fusese sacrificat!

Fiecare povestire - subtiata, redusa la esenta, ciopîrtita, stoarsa de vlaga si de sînge - semana cu toate celelalte. Twain se citea la fel ca Poe, ca Shakespeare, ca Dostoievski si - în final - ca Edgar Guest. Toate cuvintele mai lungi de trei silabe fusesera eliminate. Toate imaginile care retineau atentia o clipa fusesera împuscate mortal.

Începeti sa întelegeti grozavia?

Cum am reactionat la tot ce v-am relatat mai sus?

"Dînd foc" la tot.

Trimitînd note de respingere pentru fiecare în parte.

Expediind tot acel conclav de idioti în strafundurile iadului.

E limpede ce vreau sa spun. Exista mai multe feluri de a arde o carte. Lumea e plina de oameni care o colinda tinînd în mîna chibrituri aprinse. Orice minoritate, baptisti, unitarieni, irlandezi, italieni, octogenari, budisti, sionisti, adventisti de ziua a saptea, feministi, republicani, protestanti, crede ca are vointa, dreptul, datoria de a stropi cu petrol si de a aprinde torta. Orice editor sarac cu duhul, care se considera sursa unei literaturi nedospite, terciuite si insipide, îsi linge ghilotina,gata sa sara la gîtul autorului care ar îndrazni sa ridice putin glasul sau sa scrie peste nivelul unei poezii de gradinita.

Capitanul de pompieri Beatty din romanul meu Fahrenhdt 451 povestea cum la început cartile fusesera distruse de catre minoritati, fiecare rupînd cîte o pagina sau un paragraf dintr-un volum, apoi din altul, pîna în ziua în care cartile ramasesera goale, mintile oblonite si bibliotecile închise pentru totdeauna.

"Închide usa, vor intra pe fereastra, închide fereastra, vor intra pe usa", sînt cuvintele unui vechi cîntec. Ele ilustreaza existenta mea, în care noi cenzori-macelari apar în fiecare luna. Cu numai sase saptamîni în urma, am descoperit ca, în decursul anilor, anumiti editori fricosi de la Ballantine Books, temîndu-se sa nu contamineze tineretul, cenzurasera rînd cu rînd vreo saptezeci si cinci de sectiuni distincte ale romanului. Citind cartea - care, la urma urmei, trateaza tocmai despre cenzurarea si incendierea cartilor în viitor - studentii mi-au scris despre acest subtil paradox. Vara aceasta, Judy-Lynn Del Rey, unul dintre editorii de la Ballantine, reface întreaga carte, care urmeaza a fi republicata cu toate înjuraturile si dracuielile la locul lor.

O ultima încercare la care a fost supus Iov al II-lea: acum o luna am trimis o piesa, Leviathan 99, la un teatru universitar. Bazata pe mitologia din Moby Dick, piesa mea este dedicata lui Melville si povesteste despre echipajul unei nave cosmice condusa de un capitan orb, care se aventureaza în spatiu în cautarea Marii Comete Albe, ca sa "distruga distrugatorul". Piesa se va juca în premiera ca opera, la Paris, toamna aceasta. Deocamdata, universitatea mi-a raspuns ca nu îndrazneste sa-mi monteze piesa... pentru ca în ea nu apare nici o femeie! Daca ar îndrazni cumva sa încerce o montare, adeptele egalitatii în drepturi din campusul universitar ar tabarî pe ei cu bîtele de base-ball!

Scrisnind din dinti, gata sa mi-i sfarîm, le-am sugerat ca asta ar însemna ca pe viitor sa nu se mai reprezinte Baietii din orchestra (fara femei) sau Femeile (fara barbati). Sau, daca numaram barbatii si femeile, ar însemna ca o buna parte din creatia lui Shakespeare sa nu se mai joace niciodata, mai ales daca numeri si versurile, cele mai bune revenind barbatilor!

Le-am scris din nou, cu sugestia ca ar putea juca o saptamîna piesa mea si în urmatoarea Femeile. si-au închipuit, probabil, ca glumeam... de fapt, nici eu nu sînt prea sigur ca nu fusese o ironie.

Traim într-o lume nebuna, care va înnebuni de tot daca îngaduim minoritatilor - importante sau nesemnificative, urangutani sau delfini, adepti ai armelor nucleare sau ai batutului apei în piua, fani ai computerelor sau adversari ai progresului, saraci cu duhul sau întelepti - sa se amestece în estetica. Lumea reala este terenul de joc al tuturor acestor grupuri, care pot face si desface legi. Dar în punctul în care începe cartea mea sau povestirile si poeziile mele, acolo înceteaza drepturile lor si încep imperativele mele teritoriale: acolo conduc si guvernez eu. Daca mormonilor nu le plac piesele mele, n-au decît sa si le scrie pe ale lor. Daca irlandezii detesta povestirile mele despre Dublin, n-au decît sa închirieze masini de scris. Daca profesorii si învatatorii au impresia ca frazele mele nesfîrsite le strepezesc dintii obisnuiti doar cu dulcegarii, n-au decît sa manînce prajituri mucegaite, muiate într-o posirca de ceai preparat de mîna lor profanatoare. Daca intelectualii de origine mexicana vor sa recroiasca "Minunatul costum de înghetata", asa încît sa-i vina bine lui "Zoot", n-au decît sa-si desfaca cureaua, ca sa le cada pantalonii în vine.

Fiindca - sa spunem lucrurilor pe nume - digresiunea este esenta întelepciunii. Omiteti consideratiile filozofice ale lui Dante, Milton sau ale duhului tatalui lui Hamlet si nu va ramîne decît un schelet golit de seva. Laurence Steme spunea cîndva: "Incontestabil, digresiunile sînt soarele, viata, sufletul lecturii! Scoateti-le din text si o iarna rece si eterna va domni pe fiecare pagina. Redati-le scriitorului si el va pasi ca un mire, le va iesi în întîmpinare si va aduce diversitate, facînd sa nu va piara pofta de lectura."

În concluzie, nu ma mai insultati decapitînd, retezînd degetele si golind plamînii scrierilor mele. Am nevoie de cap, ca sa-l misc în semn de da sau nu, de mîna ca s-o flutur amical sau ca s-o înclestez în pumn, de plamîni ca sa strig sau ca sa soptesc. Refuz sa ma asez cuminte pe un raft, golit de maruntaie, si sa devin non-literatura.

Cît despre voi, arbitri, înapoi la galerie! Voi, arbitri, penalizati lichelele. E jocul meu. Eu arunc, eu lovesc, eu prind. Eu conduc jocul. La asfintitul soarelui, voi pierde sau voi cîstiga. Dar în zori ma voi gasi din nou pe teren, gata s-o iau de la capat.

si nimeni nu ma poate ajuta. Nici macar voi.

Comert online

Anul care tocmai s-a terminat m-a prins nepregatit: am avut treaba ca turbatul in luna decembrie, ma mai si aflam la limita depresiei, asa ca am amanat pana pe ultima suta de metri cumpararea de cadouri. Insa daca pentru adulti asta nu era o mare tragedie (si-asa nu meritau!), pentru plozi era cam obligatoriu sa vina Mosu. Asa ca inainte cu o saptamana de Craciun subsemnatul s-a apucat sa scormoneasca internetul dupa cadouri....Si caut, si caut, si caut.... pana la urma gasind ceva convenabil pe Dinoland. Bine, "convenabil" e un fel de-a spune, ca m-a cocosat suma totala! insa.... nu prea aveam de ales! in total s-au adunat 6 jucarii. Plasez comanda si astept sa fiu contactat.... Ma suna a doua zi o tanti (de la Cluuuj) si imi spune ca au ce imi trebuie si ca imi pune pachetele in acea zi, mai putin una dintre jucarii, care va pleca a doua zi. Inghit in sec, imi fac cruce sperand sa ajunga totul la timp, si accept. Primesc aproape imediat o confirmare pe mail, ca a fost trimisa comanda, impreuna cu inca o scrisoare prin care mi se comunicau 3 numere de expeditie. Si inca un mesaj cu o factura pentru UN SINGUR PRODUS si o taxa de livrare. Am rostit 2-3-9 injuraturi si le-am trimis mail ca eu inteleg sa le platesc O taxa de transport, nu 3 sau 4, pentru ca in conditiile astea ma costa mai mult transportul decat daca ma duceau personal pana la Cluj si retur dupa el. Ma suna inapoi tanti de la Cluuj si ma linisteste ca nu platesc decat o taxa. Ba mai mult, supraliciteaza: cica si jucaria restanta pleaca tot in ziua aia spre mine. Ma calmez si astept. A treia zi primesc SMS le la FanCurier (civilizata metoda): intre orele x-y (bine, era o zi lucratoare completa) vi se va livra coletul in valoare de z lei. Primul semnal negativ: z << suma totala comandata. Dar in fine, mai era timp. Iau coletul, glumesc cu baiatul care livra si ii spun ca il astept si a doua zi. Evident, a doua zi alt SMS, cu alta suma, w. Nasol e ca w+z < s, adica suma totala. Iau coletele si rad ca ne vedem si ziua urmatoare. Ceea ce nu s-a intamplat. Ceea ce nu s-a intamplat nici pe 24, nici pe 27 decembrie. Nici pana azi, 8 ianuarie. Evident, am cumparat o alta jucarie pentru copilul vaduvit, dar mi-am promis ceva: ca prost o fi ala de mai cumpara sau recomanda DINOLAND! Mai are sens sa va spun ca nici macar un telefon de scuze nu am primit de la nesimtita de la Cluuj? In concluzie: Daca nu aveti chef sa va luati o teapa, daca nu aveti chef sa va enervati, daca nu vreti sa va dezamagiti copiii, NU CUMPARATI DE LA DINOLAND! Acum v-am avertizat. Ce faceti cu avertismentul este problema voastra!

Despre statistici

Dragi cititori (adica TU, ba autorule, si voi, robotei de indexare) La Multi Ani! E de bine: salar-ul a venit pe 21 si acu mai e 10% din el, gazu' s-a scumpit, curentu' si el, tigarile, cafeaua si pileala nu era sa ramana a'mproastele asa ca au urcat si ele. Cica ar scadea motorina, da' nu m-am prins daca scade pretul pe litru sau scade litrul per pret. Vedem noi la urmatorul plin! Mi-a picat si masina de spalat, deci e de super-bine! In fine, sa revenim la subiect: statistica! Aia care spune ca daca eu mananc doua paini si tu mananci.... ... rabdari prajite se cheama ca amandoi am mancat in medie cate o paine. Cica Romania e iar pe ultimul loc din Europa. De data asta e de bine, ca cica discutam de cresterea pretului la carburant. Deci mai putin e mai bine. Stai, nu sari de pe scaun, nu da foc fotoliului soacrei cu tot cu pomenita in el, ca s-ar putea sa mai ai nevoie de pensia 'mneaei! Ca vine alaturi si statistica in care aflam ca venitul mediu per familie este in Romania de 2400lei si ceva firfirei-e drept, si el in crestere usoara. Numai ca aia 2400 lei inseamna sub 600euro, adica cu 25% sub ceea ce europeanu' considera ca e minimul dramatic necesar in batrana Europa pentru a putea trai! Asta in conditiile in care eu (e drept, singur), functionar bancar si IT-st pe deasupra nu sunt in stare sa ating deocamdata acel minim iar nevasta-mea cereia ii tremura izmenele ca nu stie daca luna viitoare mai are unde lucra are salariul mai mic decat mine. Si noi cica am fi in patura de mijloc spre superioara, nu in aia de saraci lipiti! Dar sa lasam frustrarile deoparte si sa revenim la statistica. De data asta la cea oferita de Catavencu, in care vizitatorii online isi aleg o dorinta pentru anul care a inceput. Si lucrurile stau cam asa: - 32% vor o partida de amor cu vecina; nu ma incadrez, ca locuiesc la 500m de cea mai apropiata casa si nu mai stau asa de bine la suta de metri garduri - 16% sa citeasca o carte; fi-miu a marcat acest deziderat ca, conform afirmatiilor sale, a citit tot meniul de la restaurant. restul celor 16% nu e din randul celor cu vecina, ca nu e permisa selectia multipla de raspunsuri. - la egalitate cu 10% vin muncitorii si umanistii. unii vor sa munceasca, ailalti sa fie mai buni. pentru comparatie, mai bune vor sa fie doar 5% din respondenti. Deci fie o sa avem o tara de femei ale dracului, fie anul asta or sa falimenteze medicii esteticieni si cabinetele specializate pe schimbarea de sex. vestea buna e ca vecina nu va fi de fapt vecinul! - avem si o veste buna pentru vecine: 7% din vecini isi vor marit sexul. asta e buna daca ne gandim la viitor. daca ne gandim la prezent lucrurile nu stau asa de bine, ca inseamna ca 7% din vecini (deci chiar ei, posesorii!) nu sunt multumiti de dotare. si stim si noi ca barbatii sunt orgoliosi! - deasupra abaterilor neglijabile de 5% mai sunt doar aspirantii la imbogatirea prin politica, cu 6%. probabil ca de'aia optiunea "sa ma fac curva" nu exista in sondaj - restul vor casa, sa isi plateasca creditul (ca sa poata lua altul), etc. Si acestea fiind zise, fac si eu un sondaj: ce marca masina de spalat sa aleg, intre Beko, Samsung si Whirlpool? Da' daca raspunzi Miele ma duc, imi maresc sexu, citesc Kamasutra si te vizitez, vecino, nu conteaza ca stai la 2000km distanta si te cheama Jan!